Micro-programul CIVIS Civic Engagement, lansat de Universitatea din București, Universitatea Autonomă din Madrid și Universitatea din Tübingen, alături de Universitatea Națională si Capodistriană din Atena, este din nou deschis pentru înscrieri. Până pe data de 18 octombrie 2024, studenții din ciclurile de licență și masterat interesați să combine mai multe cursuri și module într-o singură modalitate de studiu coerentă și concisă pot aplica pentru acest micro-program.

Civic Engagement este gândit astfel încât să inspire participanții să contribuie activ în societate, aplicând cunoștințele academice în practică. Participanții vor învăța, astfel, să-și asume responsabilități, vor câștiga experiență lucrând pentru comunitate și vor interacționa cu alți studenți din Europa, pentru a obține o imagine cât mai amplă asupra provocărilor societății de astăzi. Detalii cu privire la cursurile organizate și susținute de cadre didactice de la cele patru universități în perioada septembrie 2024 – martie 2025 pot fi consultate aici.

Micro-programul include mobilități virtuale, fizice și mixte prin care studenții își pot construi propriul parcurs de studiu, flexibil, fără bariere specifice cursurilor tradiționale care limitează participarea efectivă. În plus, având în vedere că un micro-program este conceput și furnizat în comun de mai multe universități din cadrul Alianței CIVIS, aceste opțiuni de mobilitate deschid calea către noi experiențe de învățare, pedagogii inovatoare, schimburi culturale, multilingvism și conexiuni cu alți studenți din Alianța CIVIS.

Acest program urmărește nu doar dezvoltarea personală, ci și profesională a participanților. La finalul său, participanții vor primi Pașaportul CIVIS, unul dintre primele instrumente care recunoaște și înregistrează experiențele educaționale la nivel european.

În plus, participanții la BIP-ul CIVIS „Civic Engagement and Football: A Transdisciplinary Approach” pot obține, de asemenea, credite pentru micro-programul CIVIS Civic Engagement. Înscrierile pentru BIP-urile CIVIS vor debuta pe 16 septembrie 2024 și se pot realiza aici.

Sesiuni și ședințe de informare, organizate atât online, cât și fizic, la Universitatea din București

Pentru a putea răspunde tuturor nelămuririlor, organizatorii programului invită studenții UB interesați de CIVIC Engagement să participe la următoarele întâlniri informative:

1. online, în limba engleză, la nivel CIVIS: miercuri, 2 octombrie 2024, în intervalul orar 11:00-12:00 CET. Studenții interesați se pot înscrie aici până marți, 1 octombrie 2024.

2. fizic, în limba română, la nivelul Universității din București: joi, 3 octombrie 2024, în intervalul orar 10:00-11:00 (ora locală) în sala Senatului Universității din București (Rectoratul UB, șos. Panduri, nr. 90, parter). În cadrul întâlnirii, organizate de prof. univ. dr. Magdalena Iordache-Platis, prorector UB pentru Studenți, managementul calității, sustenabilitate și responsabilitate socială, profesorii implicați în organizarea de cursuri și programe CIVIS vor răspunde studenților la toate întrebările legate de aceste oportunități de studiu.

Alegând să urmezi un micro-program CIVIS, îți poți construi propriul curriculum și urma propriile interese, aprofundându-ți cunoștințele într-unul sau mai multe dintre cele cinci domenii transdisciplinare de studiu:

● sănătate

● mediul urban, teritorii și mobilități

● climat, mediu, energie

● transformări digitale și tehnologice

● societate, cultură și patrimoniu

Programele sunt organizate pentru studenți de la toate facultățile din cadrul universităților membre CIVIS, pe o perioadă de maximum 3 ani (sau până la finalizarea studiilor). Fiecare micro-program oferă între 5 și 15 puncte de credit ECTS, care pot fi recunoscute integral sau parțial în cadrul programului principal de studii de către universitatea de origine, în conformitate cu legislația națională și practicile instituționale.