Argument
Expoziția „Chipuri feminine – Pedagogie și Psihologie la Universitatea din București. Perioada pre și post Revoluția Română din 1989” a fost vernisată la 3 decembrie 2024 și a fost realizată cu sprijinul studenților anului III, semigrupa III programul de studiu Pedagogie din cadrul Departamentului de Științele Educației/DSE, Facultatea de Psihologie și Științele Educației/FPSE, cu ocazia aniversării a 160 de ani de la înființare și a 330 de ani de continuitate a învățământului superior la Universitatea din București evidențiază drumul parcurs de Pedagogie și Psihologie ca științe moderne introduse la universitate. Apoi, domeniul a fost desființat, în 1978 și reînființat după anul 1989. În anul 2025 a fost inclusă și versiunea digitală a acestei expoziții, care cuprinde și alte materiale inedite pe care vă invităm să le descoperiți.

Inițiatorii acestei expoziții, echipa coordonată de doamna profesoară lector dr. Almășan Hellen-Beatrice, cercetător științific dr. Valentin Maier (Muzeul UB) și a drd. Dana Manolache (CESI/Direcția ID-IFR CREDIS) ca membrii activi și implicați ai acestei comunități academice, încercăm împletirea a două căi: prezentarea a zece panouri fizice dimensiune tip A0 cu spații ale facultății, istoria dar și chipuri feminine din domeniul Pedagogiei și Psihologiei din trecut și prezentul anului universitar 2024-2025, profesoare titulare; cu ajutorul aplicației https://edu.cospaces.io/JHD-YLC am realizat spațiul virtual pentru o serie de interviuri cu doamnele profesoare prof. univ. dr. emerit Ecaterina Vrăsmaș, Departamentul Științele Educației, conf. univ. dr. Mariana Popa, Departamentul Psihopedagogie Specială și prof. univ. dr. emerit Mihaela Roco, Departamentul de Psihologie, am inclus testimoniale audio ale studentelor, am dedicat spațiu în amintirea personalităților feminine din domeniu și istoricul facultații.

Vă propunem următoarele secvențe din istoria Facultății de Psihologie și Științele Educației:
– Istoria în imagini a locațiilor/spațiilor unde au fost formați de-a lungul timpului absolvenții noștri;
– Punctarea prin dovezi, cu material documentar fizic și digital a evoluției domeniului, cu focus pe momentul de desființare a Domeniilor și a Facultății. Prezentarea Decretului Consiliului de Stat din 15 iulie 1975 pentru contopirea profilurilor de specializare Pedagogie și Psihologie sau stenograma ședinței Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din ziua de 6 iunie 1977 care a dus la desființarea specializărilor Pedagogie și Psihologie;
– O scurtă și desigur incompletă amintire a personalităților feminine ce au fost parte a învățământului de Pedagogie și Psihologie în UB, în diverse perioade;
– Marcarea prezentului de azi, 2024, prin chipurile doamnelor profesoare titulare în anul universitar 2024-2025, la 160 de ani de la înființare UB.

Credem că această expoziție va ajuta la înțelegerea unor momente din istoria FPȘE și că va putea fi un punct de plecare pentru alte proiecte, mai ales pentru că sunt necesare:

  • continuarea identificării de surse utile pentru reconstituirea istoriei Pedagogiei și Psihologiei de la Universitatea din București;
  • folosirea unei game variate de surse, de la documente de arhivă și alte lucrări scrise (ex. jurnalele de practică pedagogică) la interviuri și obiecte;
  • abordări interdisciplinare pentru a utiliza cu folos sursele identificate, dar și pentru a răspunde unei palete variate de provocări (care determină o etapizare a lucrului și a necesității de a comunica rezultatele de etapă);
  • valorificarea cercetării prin apel la noile tehnologii, capabile să atragă studenții de astăzi și să adapteze conținutul către noile tendințe;
  • diseminarea rezultatelor cercetării în cadrul unor evenimente culturale pentru activarea, păstrarea și valorificarea memoriei instituționale;
  • înființarea unui serviciu de colectare a datelor cu importanță de istorie universitară, cu ocazia pensionării cadrelor didactice;
  • organizarea unui serviciu-suport, pe bază de voluntariat, pentru sprijinirea cadrelor didactice pensionate (singure) și implicit crearea/consolidarea unui sentiment de apartenență la comunitatea Universității din București.

Aducem mulțumiri speciale domnului prof. univ. dr. Florin Verza, Decan al Facultății de Psihologie și Științele Educației, profesorilor emeriți Gheorghe Tomșa, Emil Păun, Ioan Neacșu și personalului didactic, Aneta Feldman, Anișoara Dumitrache, Firuța Tacea, Cristian Bucur pentru facilitarea găsirii unor date, persoane, informații; personalului didactic auxiliar, doamnelor Luminița Buzea, Natalia Marcu, bibliotecare Lazarina Baciu, Loredana Pavel pentru poze, sprijin, informații. Echipei CREDIS și CCPEE pentru suportul acordat inițiatorilor și studentelor participante. Pentru deschiderea și suportul necondiționat acordat pe întreg parcursul realizării cercetării și expoziției îi multumim Doamnei Prof. emerit Ecaterina VRĂSMAȘ. Patrimoniul material și imaterial prezentat în cadrul expoziției „Chipuri feminine – Pedagogie și Psihologie la Universitatea din București. Perioada pre și post Revoluția Română din 1989” reflectă nu doar trecutul, ci și valorile și tradițiile pe care le transmitem generațiilor viitoare.

Coordonatori:
lector dr. Beatrice Hellen Almășan (FPȘE)
cercetător științific dr. Valentin Maier (Muzeul Universității din București)
drd. Dana Florentina Manolache (CESI/Direcția ID-IFR CREDIS)

Studente care au realizat expoziția:
Alexandru Adriana-Ana-Maria
Barbu Elena-Simona
Birloi Alexandra-Georgiana
Drăgan Diana-Maria
Drogeanu Ana-Aaria
Dumitru Bianca-Adriana-Nicole
Grigorie Petruța-Cătălina
Juncu Alexia-Maria
Petre Bianca-Maria
Popi Ana-Maria-Loredana
Teohari Iulia-Alexandra