Conf. univ. Ioana Podina - Laureată a Premiilor Ad Astra pentru Excelență în Cercetare

Conf. univ. dr. Ioana Podina, cadru didactic al Facultății de Psihologie și Științele Educației, a câștigat la finele anului 2020 prestigiosul premiu Ad Astra pentru excelență în cercetare pe domeniul Științe Sociale și Discipline Umaniste la categoria Premiul de Excelență în Cercetare doctorală pentru cercetători cu o experiență mai mică de 7 ani și afiliere în România. Este primul premiu acordat de Ad Astra unui cercetător din domeniul psihologiei. 

Asociația Ad Astra a fost înființată în anul 2002 cu scopul de a promova și dezvolta cercetarea în România și are în componența ei cercetători de renume, unul dintre fondatori fiind Dr. Cristian Presură. Premiile Ad Astra se acordă o dată la doi ani, iar în 2020 a avut loc ediția a IV-a. 

Printre câștigători se regăsesc și cercetători de la Universitatea din Sydney, Universitatea din Zurich sau Universitatea Cornell. 

Lista completă a câștigătorilor celei de-a IV-a ediții a „Premiilor Ad Astra pentru excelență în cercetare” poate fi consultată aici. Înregistrarea completă a celei de-a patra ediții a „Premiilor Ad Astra pentru excelență în cercetare” poate fi urmărită aici.

Ultima modificare Miercuri, 06 Ianuarie 2021 18:15
înapoi la partea de sus

Autentificare

Autentificare pentru membrii comunității academice.