Studenți

Voluntariat

Programul intern de voluntariat al FPSE pentru studenții de la toate ciclurile de studii - licență, masterat, doctorat 

Fii Voluntar FPSE ! Practică Experienţă Dezvoltare

Dragi studenți,

Vă invităm să vă implicați ca voluntari în cadrul activităților și proiectelor FPSE, la nivel de catedre/departamente. În cadrul acestui program de voluntariat aveţi oportunitatea de a vă dezvolta abilităţile profesionale în domeniul care vă pasionează şi de a vă spori şansele de angajare.

Activitatea de voluntariat este astăzi recunoscută - fie echivalată cu ore de practică profesională, fie chiar ca experiență profesională. Fiind o experiență care vă permite să învățați și să vă dezvoltați diferite competențe, este și o activitate certificată. Pentru mai multe detalii despre recunoașterea și certificarea competențelor dobândite prin voluntariat găsiți informații aici.

Ce e aici pentru voi:

Vrem să creăm o echipă de voluntari coordonaţi de profesori din cadrul departamentelor FPSE - Psihologie, Științele Educației, Psihopedagogie Specială și Formarea Profesorilor - învățământ preșcolar și primar, pentru participare în activităţi ale facultății/departamentelor precum:

- Participarea la realizarea unor cercetări în domeniu;
- Organizarea de evenimente (conferinţe, workshopuri);
- Promovarea facultăţii (ex.Târgul Educaţiei);
- Crearea unor sesiuni informative pentru studenţi;
- Organizarea unor dezbateri, mese rotunde;
- Organizarea şi implementarea unor proiecte în cadrul facultăţii;
- Colaborarea cu ONG-uri şi instituţii partenere departamentelor;
- Realizarea unor activităţi de mentorat pentru studenţii din anii mai mici, sau facilitarea integrării pentru studenţii străini.

De ce să fii voluntar?

- Vei beneficia de un Contract de voluntariat şi vei primi un Certificat de competenţe dobândite prin voluntariat, în care îţi vor fi recunoscute minimum 120h de voluntariat, care îţi vor îmbogăţi CV-ul;
- Te vei putea integra mai uşor într-o piaţă a muncii care pune foarte mult accentul pe voluntariat şi practică;
- Vei avea ocazia de a fi supervizat şi îndrumat de profesori pasionaţi şi cu experienţă în domeniul psihologiei;
- Vei putea câştiga timp, având în vedere că activităţile se desfăşoară în principal în sediul Facultăţii; - Îţi vei dezvolta abilităţi complementare celor dobândite în facultate şi vei interacţiona cu mulţi oameni;
- Vei învăţa să lucrezi în echipă şi să realizezi proiecte şi cercetări.

Profilul voluntarului FPSE

- Este pasionat/ă de domeniul pe care l-a ales;
- Este interesat/ă de dezvoltarea şi învăţarea continuă;
- Este responsabil/ă, conştiincios/oasă, punctual/ă, își respectă angajamentele;
- Îşi doreşte să participe activ la îmbunătăţirea sistemului de educaţie.

 
Ultima modificare Miercuri, 19 Martie 2014 22:14
înapoi la partea de sus

Autentificare

Autentificare pentru membrii comunității academice.