În data de 25 martie 2017, în Amfiteatrul Zlate al Facultății de Psihologie și Științele Educației, la invitația Departamentului de Psihopedagogie Specială, scriitorul Vasile Ernu a susținut prelegerea „Ce se ascunde în spatele unei cărți".
Scriitorul Vasile Ernu este redactor fondator al revistei Philosophy & Stuff și redactor asociat al revistei Idea arta + societate , precum și autorul volumului "Născut în URSS", pentru care a fost distins de către Uniunea Scriitorilor din Romania cu Premiul pentru Debut.
Recent, i-au fost publicate două titluri din Trilogia marginalilor, Sectanții și Bandiții, în pregătire aflându-se cea de-a treia parte, Izgoi-Jidi.
După prelegere, cadrele didactice si studenții care au participat la această manifestare au putut adresa întrebări și purta discuții libere cu scriitorul.