Școala doctorală în Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București este dedicată pregătirii de cercetători, precum și dezvoltării cercetării avansate în cele două domenii de specializare: Psihologie și Științele Educației (Pedagogie). Aceste două ramuri științifice, deși sunt strâns legate și colaborează intensiv în cadrul școlii doctorale, au ramuri de formare doctorală relativ separată: fiecare ramură este reprezentată de conducătorii săi doctorali, abilitați doar în acea știință, evaluarea pentru admitere se face în comisii separate, iar cursurile doctorale sunt separate. Școala doctorală formează aprox. 20-25 de studenți pe an in fiecare dintre cele două ramuri.

Misiunea școlii doctorale este aceea de a forma cercetători redutabili în cele două ramuri științifice pe care le include, precum și de a contribui, prin intermediul coordonatorilor afiliați și a studenților doctorali, la cercetarea științifică avansată, în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației.

Școala doctorală este principalul centru de cercetare științifică al Facultății. Înțelegem cercetarea științifică avansată prin intermediul a doi indicatori. Primul indicator este acela care definește cercetarea avansată drept cercetare cu impact internațional, publicată în reviste științifice din fluxul principal internațional. Un al doilea indicator, important dar secundar și ulterior primului, este reflectarea cercetării în practică, prin intermediul unor politici publice, ghiduri de bună practică sau produse cu valoare socială sau comercială.