Despre noi

Recalibrarea sistemului de formare inițială a profesorilor din învățământul preuniversitar din România

În contextul actual al inițiativelor de reformare a sistemului de formare inițială a profesorilor, la nivelul Departamentului de Științele Educației din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației (Universitatea din București) a avut loc o dezbatere academică, pe baza materialului elaborat sub coordonarea prof.dr. Lucian Ciolan (cu contribuția asist.dr. Mihaela Stîngu și asist.dr. Elena Marin)

Materialul în forma asumată la nivelul departamentului dezvoltă trei scenarii alternative pentru formarea inițială a profesorilor prin master educațional, conform unor scheme flexibile, inspirate de nevoile, provocările și resursele care caracterizează acest domeniu în România, dar și de evoluțiile pe plan internațional. Obiectivul acestui material este de a lansa in dezbatere solutii alternative, necesare in articularea unei viitoare politici educationale pentru formarea profesorilor. Alte solutii / scenarii pot veni de la colegii din comunitatea academică.

Perspectiva specialiștilor noștri a fost transmisă și Ministerului Educației și Cercetării Științifice și poate fi vizualizată aici.

Ultima modificare Marți, 17 Mai 2016 11:27
înapoi la partea de sus

Autentificare

Autentificare pentru membrii comunității academice.