Conferința Europeană de Cercetare în Educație – ECER 2021

În perioada 6-10 septembrie 2021 a avut loc Conferința Europeană de Cercetare în Educație – ECER 2021, în cadrul căreia proiectul Erasmus+ Orienta4YEL (nr. 604501-EPP-1-2018-1-ES-EPPKA3-IPI-SOC-IN) a fost reprezentat de asistent univ. dr. Miruna - Luana Miulescu. Prezentarea susținută în cadrul conferinței explorează provocările privind îmbunătățirea ratei de părăsire timpurie a școlii, precum și strategiile de prevenire care au fost dezvoltate și implementate în cadrul proiectului.

Orienta4YEL este un proiect Erasmus+ care se desfășoară pe o perioadă de 3 ani. Scopul proiectului este de a dezvolta, a pune în aplicare și a evalua metode și practici inovatoare, axate pe mecanisme de îndrumare a elevilor și acțiuni de tutorat pentru a promova educația incluzivă a tinerilor care părăsesc timpuriu sau sunt în risc de părăsire timpurie a școlii sau formării.

Echipa de proiect este formată din lect. univ. dr. Mihaela Stîngu, lect. univ. dr. Elena Marin, asist. univ. dr. Miruna – Luana Miulescu și prof. univ. dr. Romiță Iucu.

Proiectul  Orienta4YEL - „Sprijinirea incluziunii educaționale și sociale a tinerilor în risc de părăsire timpurie a școlii prin mecanisme de orientare și activități de tutorat” este realizat în parteneriat cu Universitatea din Bremen (Institutul de Tehnologie și Educație – ITB, Germania), Universitatea din Bath (Marea Britanie), Institutul Politehnic din Leiria (Portugalia) și Universitatea Autonomă din Barcelona (Spania).

Pentru mai multe informații cu privire la proiect vă invităm să vizitați pagina oficială a proiectului https://www.orienta4yel.eu/  

înapoi la partea de sus

Autentificare

Autentificare pentru membrii comunității academice.