Despre noi

A IV-a Conferință Națională de Cercetare în Educație, „Cultura cercetării educaționale în spațiul universitar”

Vineri, 22 septembrie, a avut loc cea de-a IV-a ediţie a Conferinței Naționale de Cercetare în Educație, cu titlul ,,Cultura cercetării educaționale în spațiul universitar”, găzduită în acest an de Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Departamentul de Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Evenimentul, desfășurat sub egida Asociației Române de Cercetare în Educație (ARCED), a fost organizat în colaborare cu Facultățile de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea din București, Universitatea „A.I. Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara și Institutul de Științe ale Educației din București. Bucurându-se de participarea a numeroși reprezentanți ai mediului academic românesc, conferința s-a constituit ca un cadru de reflecție, dezbateri, schimburi de bune practici și opinii pe tema necesității și oportunității în orientarea cercetării educaționale.

Dezbaterile organizate au furnizat subiecte de discuție ce au surprins preocupări de actualitate și de interes major pentru lumea universitară, conducând la identificarea unor posibile soluții de eficientizare a activității educaționale:

  • Promovarea culturii cercetării în cadrul programelor academice din domeniul științelor educației
  • Cercetarea educațională – suport pentru dezvoltarea programelor curriculare din învățământul preuniversitar
  • Formarea profesorului cercetător.

Finalul evenimentului a fost marcat de prima întâlnire a Asociației Române de Cercetare în Educație (ARCED).

Ultima modificare Joi, 28 Septembrie 2017 18:16
înapoi la partea de sus

Autentificare

Autentificare pentru membrii comunității academice.