Despre noi

Întâlnirile de vineri ale Departamentului de Științele Educației

Întâlnirile de vineri ale Departamentului de Științele Educației

Pe 19 mai 2017, de la ora 10, la Centrul de Management și Evaluare a avut loc o nouă Întâlnire de vineri găzduită de Departamentul de Științele Educației al Facultății de Psihologie și Științele Educației. Dr. Bogdan Voicu, cercetător la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, a sustinut o prezentare care s-a centrat pe discutarea impactului contextului social asupra formării valorilor.

Au fost discutate mai întâi, la nivel conceptual, mecanismele de formare și schimbare a valorilor sociale, accentuându-se importanța instituțiilor și normelor sociale la care sunt expuși indivizii. Mecanismele au fost exemplificate empiric prin analize asupra schimbărilor de context date de migrația internațională (emigrare și migrație de revenire), cu referire la culturile participării sociale. În ultima parte a fost discutată aplicabilitatea modelului la contextul școlar, purtător la rându-i de norme sociale și exemple instituționale ce pot conduce la formare și schimbare de valori sociale.

„Întâlnirile de vineri” reprezintă o inițiativă a Departamentului de Științele Educației, în vederea consolidării comunității de practicieni în domeniul științelor educației. Sunt organizate regulat, în ritm de o întâlnire pe lună, cu invitați din cadrul corpului profesoral al departamentului și din rândul colaboratorilor externi.

Ultima modificare Marți, 23 Mai 2017 01:27
înapoi la partea de sus

Autentificare

Autentificare pentru membrii comunității academice.