Despre noi

Celebrarea personalității profesorului universitar emerit dr. Dan POTOLEA

Vineri, 3 martie 2017, Facultatea de Psihologie și Științele Educației a fost gazda de onoare a unui eveniment special, organizat cu scopul celebrării personalității profesorului universitar emerit dr. Dan POTOLEA, la împlinirea vârstei de 75 de ani.

Momentul omagial s-a bucurat de prezenţa prof.univ.dr. Mircea Dumitru, rectorul Universităţii din Bucureşti şi a fost marcat de oferirea unei diplome de excelenţă din partea Ministerului Educaţiei Naţionale, ca semn de înaltă preţuire a contribuţiei profesorului Dan Potolea la modernizarea continuă a Ştiinţelor Educaţiei.

La eveniment au participat numeroşi profesori, studenţi, colaboratori ai prof. Potolea din cadrul Universității din București şi a alte 13 centre universitare din țară: Universitatea Babeș-Bolyai – Cluj Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza – Iași, Academia de Studii Economice din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea din Pitești, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Universitatea Tehnică de Construcții București, Universitatea din Oradea, Universitatea din Craiova, Universitatea din Galați, alături de reprezentanţi ai Institutului de Științe ale Educației.

potolea2

Cu ocazia evenimentului s-a lansat volumul omagial intitulat: „Calitatea proiectelor/programelor de formare. Construcție, implementare, evaluare”.

Ultima modificare Marți, 07 Martie 2017 21:52
înapoi la partea de sus

Autentificare

Autentificare pentru membrii comunității academice.