Departamente

13 Oct

Facultatea de Psihologie și Științele Educației parteneră în proiectul Erasmus + ” Access4 All Laboratory for Policies and Practices of Social Development in Higher Education”

Facultatea de Psihologie și Științele Educației parteneră în proiectul Erasmus + ” Access4 All Laboratory for Policies and Practices of Social Development in Higher Education”

Universitatea din București, prin intermediul Facultății de Psihologie și Științele Educației, este parteneră într-un proiect de tipul Erasmus+, intitulat ” Access4 All Laboratory for Policies and Practices of Social Development in Higher Education”.

Proiectul vizează promovarea incluziunii educaționale și sociale a studenților care fac parte din grupurilor de slab- reprezentate, precum și a studenților non-tradiționali / maturi.

Contribuția adusă de reprezentanții Universității din București constă în elaborarea unui manual de training în vederea desfășurării unor training-uri la nivelul tuturor tarile partenere in proiect cu privire la dimensiunea incluziunii la nivel universitar.

În acest context, în perioada 2-4 Octombrie 2017, la Leiria, Portugalia, a avut loc una dintre întâlnirile din cadrul proiectului Erasmus+ ” ” Access4 All Laboratory for Policies and Practices of Social Development in Higher Education”. La această întâlnire, Universitatea din București a fost reprezentată de lector univ. dr. Mihaela Stîngu și lector univ. dr. Elena Marin.

Principalele subiectele discutate în cadrul întâlnirii s-au orientat către dezbaterea manualului de training, a unor criterii de evaluarea a strategiei universitare a instituțiilor de învățământ superior participante în cadrul proiectului.

În continuare, proiectul se concentrează pe desfășurarea unor seminarii locale cu scopul diseminării proiectului si organizarea unei conferințe internaționale ce va avea loc în luna iunie la București.

Proiectul Erasmus+ ” Access4 All Laboratory for Policies and Practices of Social Development in Higher Education” este organizat în parteneriat cu Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, Universitatea Autonoma din Barcelona (Spania), Institutul Politehnic din Leiria (Portugalia), Universitatea din Bergamo (Italia), Universitatea din Bristol (Regatul Unit al Marii Britanii), Universitatea din Jyaskyla (Finlanda).

Citeşte mai departe ...
13 Oct

Facultatea de Psihologie și Științele Educației parteneră în proiectul Erasmus + ”Preparing primary teachers to lead inclusive learning”

Facultatea de Psihologie și Științele Educației parteneră în proiectul Erasmus + ”Preparing primary teachers to lead inclusive learning”

Universitatea din București, prin intermediul Facultății de Psihologie și Științele Educației, este parteneră într-un proiect de tipul Erasmus+, intitulat ”Preparing primary teachers to lead inclusive learning” (PRETTi).

Proiectul vizează dezvoltarea unor noi abordări cu privire la rutele alternative de formare a cadrelor didactice în vederea dezvoltării competențelor și abilităților necesare cu scopul creării unui ambient educațional incluziv.

Contribuția adusă de reprezentanții Universității din București constă în proiectarea și pilotarea unui manual inovator ce va face referire la specificul dificultăților de învățare și, în același timp, va include o serie de exerciții de evaluare a dificultăților de învățare.

În acest context, în perioada 28-30 septembrie 2017, la Bratislava, Slovacia, a avut loc una dintre întâlnirile din cadrul proiectului Erasmus+ ”Preparing primary teachers to lead inclusive learning” (PRETTi). La această întâlnire, Universitatea din București a fost reprezentată de conf. univ. dr. Diana Csorb, lect. univ. dr. Elena Marin şi lect. univ. dr. Cristian Bucur.

Principalele subiectele discutate în cadrul întâlnirii s-au orientat spre realizarea manualului/handbook-ului destinat profesorilor din învățământul primar, cu scopul de a include o perspectivă teoretică cu privire la dificultățile de învățare în învățământul școlar de masă, exerciții practice și recomandări cu privire la modul de desfășurare a activităților la clasă, precum și informații referitoare la procesul de interacțiune cu părinții, profesorii itineranți, consilierii școlari și alți experți în domeniul cerințelor educative speciale.
În continuare, proiectul se concentreză pe formarea trans-națională a câte 10 cadre didactice din învățământul primar, din cele 4 țări implicate. Următoarea întâlnire va fi organizată de Universitatea din Cordoba și va cuprinde prezentarea manualului/handbook-ului și alte activități de diseminare a proiectului.

Proiectul Erasmus+ ”Preparing primary teachers to lead inclusive learning” este organizat în parteneriat cu Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, National Association of Resource Teachers – NART (Bulgaria), Asociația Raabe (Bulgaria), Research Institute for Child Psychology and Pathopsychology (Slovacia) și Universitatea din Cordoba (Spania).

Citeşte mai departe ...

Autentificare

Autentificare pentru membrii comunității academice.