Imprimă această pagină

Proiect: “Start pentru școlarizare incluziva" (Start for Inclusive Schooling)

Obiectivul general

Să contribuie la formarea inspectorilor școlari pentru învăţământul primar din fiecare județ şi sector al municipiului București, cu scopul de a se ține cont în școli de principiul incluziunii, cu focalizare pe copiii cu CES, în implementarea prevederilor legale care vizează clasa pregătitoare.

Obiective specifice

  • Formarea inspectorilor şcolari în sensul menționat mai sus, în două serii;
  • Elaborarea şi publicarea unui ghid pentru promovarea educaţiei incluzive la clasa pregătitoare;
  • Realizarea unui studiu privind incluziunea copiilor cu CES în ciclul primar.

Finanțator

UNICEF

Implementator: Asociația RENINCO România în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Universitatea din București și Universitatea Ovidius - Constanța, cu asistenţa financiară de la Reprezentanța UNICEF în România.      

Grupul ţintă

  • Beneficiari direcţi: inspectorii de învăţământ primar din toate judeţele şi din sectoarele municipiului Bucureşti
  • Beneficiari indirecţi – cadrele didactice care urmează să predea la clasa pregătitoare, directorii unităților de învățământ, elevii din clasele pregătitoare, părinții elevilor

Activităţi principale

  • Două sesiuni de formare, de câte 3 zile fiecare, cu câte 23-24 de inspectori şcolari – în total 47
  • O sesiune comună de formare a tuturor inspectorilor şcolari de învăţământ primar şi a responsabililor rețelelor regionale de educaţie incluzivă în grădiniţe (Transilvania, Moldova şi Muntenia)
  • Elaborarea şi publicarea unui ghid.