Admitere

 

Management educațional (filiala Focșani)

Descriere generală

Facultatea organizatoare a programului de studii universitare de masterat este Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (Universitatea din București), Departamentul de Formare a Profesorilor – Filiala Focșani.

Principala misiune a acestui program este de a forma, la cele mai înalte standarde de calitate, specialişti în management educațional, răspunzând unor nevoi actuale privind pregătirea şi perfecţionarea managerială a unor grupuri profesionale – cadre didactice din învăţământul preuniversitar, inspectori şcolari, directori şcolari. Obiectivele programului au fost formulate în corelaţie cu nevoile de profesionalizare ale acestora, cu rolurile şi competenţele care definesc activitatea specialiştilor în domeniul managementului educaţional. Ele vizează în principal aplicarea principalelor modele teoretice generale și tehnicilor managementului educațional, utilizarea cunoştinţelor şi abilităţilor fundamentale necesare în procesul de conducere și evaluare instituțională a educației, cunoaşterea şi înţelegerea bazelor conceptual-metodologice ale culturii specifice managementului resurselor umane din instituţii şi organizaţii de diferite tipuri, utilizarea concretă a unor instrumente operaţionale de diagnoză, decizie şi prognoză a calităţii Resurselor Umane în instituţii şi organizaţii de diferite tipuri, cunoaşterea şi utilizarea eficientă a instrumentarului de evaluare a programelor şi organizaţiilor educaţionale în vederea asigurării şi menţinerii calităţii instituţionale.

Admitere

Admiterea se realizează pe baza unui interviu și a mediei de licență. Pentru mai multe informații, dați click aici.

Cursuri

Pentru detalii accesați planul de învățământ de pe pagina principală de admitere la master.

Profesori

Echipa de cadre didactice este formată din: prof.univ. dr. Gheorghe Tomşa, conf.univ.dr. Costică Neagu, lector univ.dr. Cornelia Ştefănescu, lector univ.dr. Oana Lidia Stoican, lector univ.dr. Flavia Mălureanu, lector univ.dr. Luiza Enachi-Vasluianu, lector univ.dr. Corneliu Ciprian Ilade

Perspective în carieră

Oportunitățile la absolvire sunt dintre cele mai variate: cadre didactice, manageri, inspectori, consilieri, experți, consultanți sau trainer etc.

Director program

Prof. univ. dr. Gheorghe TOMŞA

Lect.univ.dr. Cornelia ȘTEFĂNESCU (coordonator filială),

e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Ultima modificare Joi, 02 Martie 2017 20:44
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
înapoi la partea de sus

Autentificare

Autentificare pentru membrii comunității academice.