Rezultate selectiei Erasmus 2017-2018
- 03 Mai 2017 |
- Publicat în Avizier
Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București și VIA University College din Danemarca organizează în data de 11 mai 2017, la București, prima Conferință a Proiectului RodaWell – Centrul Româno-Danez pentru Starea de Bine a Copiilor.
Evenimentul marchează debutul fazei de extindere a proiectului către o nouă serie de instituții pre-universitare din București și din țară, oferind în același timp posibilitatea promovării cunoștințelor valoroase și a experiențelor accumulate până în prezent în cadrul activităților derulate în entitățile pilot.
Proiectul Rodawell a fost lansat din inițiativa Facultății de Psihologie și Științele Educației a Universității din București și are o durată de trei ani. Misiunea proiectului este de a crește gradul de incluziune și generarea de performanță în învățare prin crearea și promovarea unui model de educație ce pune accentul pe dimensiunea de stare de bine psihologică (wellbeing) în grădinițe și școli. În cadrul proiectului a fost înființat Centrul Educațional Româno-Danez pentru Starea de Bine a Copiilor – Romanian Danish Center for Children’s Wellbeing – RodaWell. Acesta va oferi servicii integrate (formare și materiale support, monitorizare și evaluare) concepute pentru a îmbunătăți strategiile educaționale ale cadrelor didactice. Proiectul RodaWell este finanțat de Fundaţia Velux și este implementat în parteneriat cu VIA University College din Danemarca, beneficiind de susținerea Ministerului Educației și a Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP).
Starea de bine – wellbeing – se referă la calitatea vieții unei persoane în termeni de sănătate, stare materială, acces la educație sau servicii sociale de calitate. Toate acestea se conectează strâns cu procesul de învățare, influențând astfel activitățile și eforturile zilnice ale profesorilor, în special în raport cu categoriile de copii vulnerabile.
Proiectul RodaWell este construit în jurul ideii că starea de bine a unui copil se generează prin promovarea autonomiei acestuia, a relațiilor de calitate și învățării prin explorarea mediului. Această viziune este susținută de cercetări în domeniul psihologiei, iar în plan practic de rezultatele pedagogice ale profesorilor danezi, parteneri în cadrul proiectului. Pedagogia daneză abordează din ce în ce mai mult perspectiva în care copilul este privit ca o persoană competentă, capabilă să participe activ la viața școlară și, ulterior, în lumea socială, ca adult implicat.
Conferința Proiectului RodaWell – Centrul Româno-Danez pentru starea de bine a copiilor va avea loc la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, participarea fiind gratuită. Informații suplimentare: Elena Marin Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Vă reamintim cu bucurie că, în acest an, Bucureștiul va găzdui, între 4-6 mai 2017, Conferința Națională de Psihologie Industrială și Organizațională “Horia D. Pitariu”, aflată la Ediția a XVII-a.
Tema acestei ediții este "Viitorul Psihologiei Muncii și Organizațională în România", o temă esențială în contextul actual al evoluției psihologiei în țara noastră.
Avem plăcerea și onoarea să îl avem invitat, în calitate de Keynote Speaker, pe prof. dr. Gerhard Blickle, coordonatorul Departamentului de Psihologie a Muncii, Organizațională și Economică al Universității din Bonn, Germania, specialist în psihologie organizațională și psihologia personalității. Vom avea, de asemenea, plăcerea de a-i audia, în sesiuni plenare “State of the Art”, pe trei dintre colegii noștri: Dr. Marian Popa, Dr. Camelia Crișan și Dr. Teodora Maidaniuc-Chirilă.
Am pregătit și 10 workshopuri: pentru cercetare, pentru specialiștii în HR și pentru psihologii IO.
Va fi o conferință-eveniment, ca în fiecare an, o oportunitate excelentă de învățare, de dezvoltare personală și de interacțiune cu colegi.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați site-ul http://conferinta.apio.ro/.