07 Iun

A 11-a Conferință Regională de Comunicare Augmentativă și Alternativă, pentru Europa Centrală și de Est

În perioada 4-6 iulie 2017, Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei prin Departamentul Psihopedagogie speciala are onoarea sa organizeze a 11-a Conferință Regională de Comunicare Augmentativă și Alternativă, pentru Europa Centrală și de Est, o ediție aniversară, cu ocazia împlinirii celor 20 de ani de la inaugurare.

Această conferință este un prilej de a reuni într-un context academic și multicultural atât specialiști din țările cu îndelungată tradiție în utilizarea AAC, cât și profesioniști care sunt la început de drum în implementarea acestei strategii, cu scopul de a oferi șanse egale în comunicare, persoanelor non-verbale (persoane cu paralizii cerebrale, autism, deficiențe mintale severe, afazie, alalie, etc). Pe lângă specialiști, sunt așteptați să participe la conferință utilizatori de comunicare augmentativă si altrenativă, parinții acestora, studenți, profesori, reprezentanți ai autorităților educaționale și ai ONG-urilor.

Mai multe informatii despre acest eveniment gasiti prin accesarea site-ului http://comunicare-augmentativa.ro/11th-ece-aac-conference/, dar si prin urmarirea paginii facebook  https://web.facebook.com/AAC-Conference-Romania-400173803664104/?_rdr

Va asteptam cu drag!

Citeşte mai departe ...
07 Iun

Festivitatea de absolvire a studenților Facultății de Psihologie și Științele Educației - promoția 2017

Marţi, 13 iunie 2017, va avea loc festivitatea de absolvire a studenţilor Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei- promoţia 2017. 

                     

Programul zilei: AULA MAGNA- Facultatea de Drept, ora 10:00 

  •  discursul de deschidere al Rectorului Universităţii din Bucureşti, prof.univ.dr. Mircea Dumitru
  • discursul Prorectorului Universităţii din Bucureşti, prof.univ.dr. Romiţă Iucu
  • intervenţiile directorilor celor 4 Departamente (Psihologie, Psihopedagogie Specială,  Ştiinţele Educaţiei, Formarea Profesorilor)
  • discursurile reprezentanţilor din partea studenţilor
  • cuvântul de încheiere al Decanului Facultăţii de Pshologie şi Ştiinţele Educaţiei, prof.univ.dr. Lucian Ciolan.

Evenimentul va continua, începând cu ora 13:00, la sediul FPSE din şos. Panduri nr. 90, cu festivităţi "personalizate", organizate de fiecare departament.

Vă aşteptăm să sărbătorim împreună un moment important din viaţa absolvenţilor noştri!

Citeşte mai departe ...
07 Iun

PROGRAMĂRI SESIUNE SEMESTRUL II 04.06. - 02.07.2017 - Licenta Psihopedagogie si Pedagogie

  • 07 Iunie 2017 |
  • Publicat în Avizier

PROGRAMĂRI SESIUNE SEMESTRUL II

04.06. - 02.07.2017

PEDAGOGIE AN I SEM II

Nr. crt

Disciplina

Profesor

Data

Ora, sala

1.       

Teoria si metodologia curriculumului

Dan Potolea

12.06.2017

10.00  – Amf. Motru

2.       

Psihologia personalitatii

Eugen Avram

21.06.2017

10.00 – Amf.  Motru

3.       

Teoria si practica educatiei civice

Catalina Ulrich

06.06.2017

10.00 -  Amf. Damaschin

4.       

Educatie timpurie

Ecaterina Vrasmas

26.06.2017

10.00 -  Amf. Zlate

5.       

Istoria pedagogiei

Viorel Nicolescu

07.06.2017

10.00  -   Amf. Stoian

PEDAGOGIE AN II SEM II

Nr. crt

Disciplina

Profesor

Data

Ora, sala

1.       

Teoria si metodologia evaluarii

Firuța Tacea

09.06.2017

10.00 – Amf. Zlate

2.       

Politici educaționale și sociale

Lucian Ciolan

07.06.2017

10.00 – Amf. Zlate

3.       

Sociologia educatiei

Catalina Ulrich

15.06.2017

10.00 – Amf. Zlate

4.       

Educați nonformală și dezoltare comunitară

Andrei Popescu

06.06.2017

10.00 – Amf. Zlate

PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA AN I SEM II

Nr. crt

Disciplina

Profesor

Data

Ora, sala

1.       

Teoria si metodologia curriculumului

Dan Potolea

12.06.2017

10.00  – Amf. Motru

2.       

Psihologia adolescentului si adultului

Marilena Bratu

16.06.2017

10.00 – Amf. Damaschin

3.       

Psihologia educatiei

Cristi Buica

06.06.2017

14.00 – Amf. Damaschin

4.       

Psihologia personalitatii

Eugen Avram

21.06.2017

10.00  – Amf. Motru

5.       

Diagnoză și intervenție în tulburările de învățare

Cristi Buica

26.06.2017

10.00 – Amf. Damaschin

6.       

Psihopedagogia adulților cu handicap

Viorel Agheană

30.06.2017

10.00 – Amf. Damaschin

PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA AN II SEM II

Nr. crt

Disciplina

Profesor

Data

Ora, sala

1.       

Teoria si practica evaluarii

Firuța Tacea

09.06.2017

10.00 – Amf. Zlate

2.       

Metodologia cercetarii psihopedagogice

Virginia Cretu

23.06.2017

10.00 – Amf. Damaschin

3.       

Terapia tulburarilor de limbaj

Emil Verza

06.06.2017

10.00 – Amf. Motru

4.       

Psihodiagnosticul personalitatii cu dizabilitati

Marilena Bratu

26.06.2017

10.00 Amf Stoian

5.       

Didactica invatamantului special și integrat

Ruxandra Foloștină

19.06.2017

9.30 – S 2

6.       

Statistica in psihopedagogia specială

Roxana Urea

14.06.2017

9,30- Amf. Damaschin

7.       

Practică profesională

Valentina Vartic

27.06.2017

8.30-  S 5

Citeşte mai departe ...
07 Iun

PROGRAMAREA SESIUNII DE EXAMENE – SESIUNEA DE VARĂ PERIOADA 04.06.2017-02.07.2017 - ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

  • 07 Iunie 2017 |
  • Publicat în Avizier

PROGRAMAREA SESIUNII DE EXAMENE – SESIUNEA DE VARĂ

PERIOADA 04.06.2017-02.07.2017

DOMENIUL: ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

  1. MASTER - CONSILIERE ȘCOLARĂ ȘI DEZVOLTAREA CARIEREI                              

Nr. crt

Disciplina

Profesor

Data/Ora

Sala

1.       1

Atitudini și abilități de consiliere

Prof. Gheorghe Tomșa

12.06.2017/ora 16.00 – 18.00

Sala 4

2.       2

Consilierea și managementul carierei

Conf. A. SZILAGYI

06.06.2017/ora 16.00- 18.00

Sala 4

3.       3

Practică în consiliere

Prof. Gheorghe Tomșa

13.06.2017/ora 16.00 – 18.00

Sala 4

4.       4

Evaluare psihologică II

Prof. Nicolae Mitrofan

08.06.2017/ora 16.00 – 18.00

Sala 5

  1. MASTER  - MANAGEMENTUL ȘI EVALUAREA ORGANIZAȚIILOR ȘI PROGRAMELOR EDUCAȚIONALE

Nr. crt

Disciplina

Profesor

Data/Ora

Sala

1.       1

Managementul resurselor umane

Prof. Ioan Neacșu

13.06.2017/ora 16.00-19.00

          Amf. Damaschin

2.       2

Managementul curriculumului

Lect. Firuța Tacea

16.06.2017/ora 16.00-19.00

                 Sala 3

3.       3

Măsurare și evaluare în educație

Prof. Marin Manolescu

   

4.       4

Practica de specialitate

Prof. Dan Potolea

   
  1. MASTER -  ÎNVĂȚARE, INOVARE ȘI COACHING ÎN EDUCAȚIE

Nr. crt

Disciplina

Profesor

Data/Ora

Sala

1.        

Fundamente coaching-ului: teorii și modele

Conf. Laura Ciolan

-

 

2.        

Dezvoltarea personal și a carierei

Lect. Raluca Tomșa

-

 

3.        

Practicianul reflexiv

Prof. Anca Nedelcu

-

 

4.        

Coaching și mentorat pentru cariera didactică.Modul practic

Prof. Ecaterina Vrăsmaș

-

 

5.        

Managementul situațiilor de criză educațională

Lect. Silvia Făt

-

 
  1. MASTER - FORMAREA FORMATORILOR

Nr.

crt.

Disciplina

Profesor

Data/Ora

Sala

1.        

Blended learning. Aplicații e-learning in formare

Iordache Dragos Daniel

06.06.2017

 

2.        

Proiectarea si evaluarea programelor de formare

Prof.univ. Dan Potolea

   

3.        

Comunicare si negociere interculturala

Prof. univ.Anca Nedelcu

08.06.2017

Sala 4

4.        

Practica de training sub supervizare

Prof.univ.dr. Ulrih Catalina

   
  1. MASTER - TERAPIA LOGOPEDICĂ ÎN PROCESELE DE COMUNICARE

Nr. crt

Disciplina

Profesor

Data/Ora

Sala

1.       1

Terapii educational-recuperative în logopedie

Prof. Emil Verza

06.06.2017/ora  10.00-12.00

Amf. Motru

2.       2

Tulburări de limbaj associate deficiențelor mintale și senzoriale

Conf. Mariana Popa

09.06.2017/ora 12.00 -14.00

Sala 5

3.       3

Consiliere psihopedagogică și în asisitența socială

Lect. Valentina Vartic

   

4.       4

Psihodiagnoza limbajului și a personalității

Conf. Roxana Urea

25.06.2017/ora 16.00-18.00

Sala 502 - Leu

  1. MASTER - PSIHOPEDAGOGIA SCOLII INCLUZIVE

Nr.

crt.

Disciplina

Profesor

Data/Ora

Sala

1.        

Educatia pentru drepturile  copilului

Prof.univ.dr. Verginia Cretu

09.06.2017/ora 15.00 – 17.00

Amf. Damaschin

2.        

Managementul educatiei speciale

Prof.univ. Doru Vlad Popovici

06.06.2017/ora 16.00 – 18.00

Amf. Stoian

3.        

Directii moderne in consilierea si integrarea profesionala a elevilor cu handicap

Conf. univ.dr. Urea Roxana

proiect

 

4.        

Terapii educational recuperative

Prof.univ.dr Florin Verza

proiect

 

 

 

  1. MASTER - PEDAGOGII ALTERNATIVE ȘI ARTĂ TEATRALĂ ÎN EDUCAȚIE

Nr. crt

Disciplina

Profesor

Data/Ora

Sala

1.        

Fundamente ale pedagogiei alternative Waldorf, Freinet

Prof. Sebastian Stănculescu Larzko

09.06.2017

Sala 6

2.        

Joc și improivizație teatrală

Lect. Ion Florin Grigoraș

10.06.2017

Sala 6

3.        

Strategii didactice interactive de stimulare a inteligențelor multiple

Prof. Crenguța Oprea

08.06.2017

Sala 6

4.        

Practica de specialitate

Prof. Crenguța Oprea

15.06.2017

Sala 6

5.        

Inteligența emoțională în coplilărie și adolescență

Prof. Elena  Stănculescu

16.06.2016

Sala 5

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citeşte mai departe ...
07 Iun

PROGRAMAREA EXAMENELOR DIN SESIUNEA DE VARĂ 04.06.2017-02.07.2017 STUDII UNIVERSITARE DE MASTER-DOMENIUL PSIHOLOGIE

  • 07 Iunie 2017 |
  • Publicat în Avizier

PROGRAMAREA EXAMENELOR

DIN SESIUNEA DE VARĂ

04.06.2017-02.07.2017

STUDII UNIVERSITARE DE MASTER-DOMENIUL PSIHOLOGIE

 

MASTER Psihologie aplicată în domeniul securității naționale

Nr. crt.

Disciplina

Profesor

Data

Ora

Sala

ANUL I

  1.  

Metodologia cercetării psihologice și analiza datelor

Romeo Cretu

26.06.2017

18:00

Damaschin

  1.  

Diagnoză și intervenție organizațională

Eugen Avram

12.06.2017

18:00

Damaschin

  1.  

Psihologia conflictelor și negocierii

Cornel Mincu

15.06.2017

18:00

Damaschin

  1.  

Psihologie clinică

V. Marineanu

20.06.2017

18:00

Damaschin

  1.  

Practică(dezvoltarea abilităților diplomatice)

Dobre Cristian

13.06.2017

18:00

Stoian

  1.  

Evaluare psihosomatică (curs facultativ)

Ruxandra Rascanu

-

-

-

MASTER Psihologie organizațională și managementul resurselor umane

Nr. Crt.

Disciplina

Profesor

Data

Ora

Sala

ANUL I

1.       

Construcția instrumentelor standardizate

Romeo Cretu

08.06.2017

16:00

Damaschin

2.       

Schimbare organizațională

Eugen Avram

12.06.2017

18:00

Damaschin

3.       

Dezvoltare organizațională

Ovidiu Stroescu

15.06.2017

18:00

Stoian

4.       

Dezvoltarea abilităților manageriale

Georgeta Pânișoara

07.06.2017

10:00

Motru

5.       

Evaluarea personalului

M. Chraif

06.06.2017

18:00

Damaschin

 

MASTER Sănătate ocupațională și performanța resursei umane

Nr. crt.

Disciplina

Profesor

Data

Ora

Sala

ANUL I

1.       

Teorii în psihologia sănătății ocupaționale

-

-

-

-

2.       

Patologia comportamentului organizațional

-

-

-

-

3.       

Consiliere și consultanță organizațională

-

-

-

-

4.       

Managementul riscului și siguranța ocupațională

-

-

-

-

5.       

Statistici multivariate

-

-

-

-

 

 

MASTER Evaluare și intervenție psihologică în domeniul educațional

Nr. crt.

Disciplina

Profesor

Data

Ora

Sala

ANUL I

1.       

Metodologia cercetării în mediul educațional

Cornel Mincu

13.06.2017

17:00

Psihodiagnostic

2.       

Evaluarea psihologică în educație prin tehnici proiective

Florinda Golu

08.06.2017

16:00

Sala 2

3.       

Programe de prevenție-intervenție primară

Lucian Alecu

19.06.2017

16:00

-

4.       

Psihologie pozitivă aplicată în educație

Valeria Negovan

09.06.2017

16:00

Stoian

5.       

Practica de specialitate

Florinda Golu

06.06.2017

14:00

S6

6.       

Neurobiologia atașamentului la copii

Alin Cotiga

15.06.2017

17:00

S5

 

MASTER Psihotraumatologie și asistare psihologică

Nr. crt.

Disciplina

Profesor

Data

Ora

Sala

                                                                                                       ANUL I

  1.  

Psihotraumatologia specială

Diana Vasile

12.06.2017

18:30

Zlate

  1.  

Metodologia cercetării clinice

Ioana Podina

14.06.2017

16:00

Stoian

  1.  

Statistici multivariate

Adrian Gorbanescu

09.06.2017

18:00

Damaschin

  1.  

Practica evaluării clinice

Rozeta Draghici

06.06.2017

16:00

Zlate

  1.  

Intervenții psihologice. De la evaluarea clinică la psihoterapie

Catalin Nedelcea

22.06.2017

18:00

Stoian

MASTER Psihologia Sănătăţii-Cercetare Clinică Şi Optimizare Comportamentală

Nr. crt.

Disciplina

Profesor

Data

Ora

Sala

ANUL I

  1.  

Psihoterapii cognitiv-comportamentale

Irina Holdevici

-

-

-

  1.  

Metodologia cercetării și statistici multivariate

Ovidiu Pop

16.06.2017

18:00

Damaschin

  1.  

Teoria și practica evaluării cognbitive și comportamentale

Dragos Iliescu

12.06.2017

18:00

Stoian

  1.  

Psihopatologie socială

Romeo Cretu

06.06.2017

18:00

Stoian

  1.  

Psihopatologie evoluționistă

Cezar Giosan

27.06.2017

18:00

Damaschin

  1.  

Evaluare și intervenții în tulburările sexuale (curs facultativ)

-

-

-

-

                               

MASTER: Managementul Formării Psihologilor În Psihologia Muncii, Transporturilor Și Serviciilor

Nr. crt

Disciplina

Profesor

Data

Ora

Sala

 

1

Abordări moderne în cercetarea de marketing și comportamentul consumatorului

 Asist. Dr. Ioana David

6.06

 17-19

Lab. Pufan

2

Evaluarea psihologică a personalului și metode de cercetare a performanțelor în muncă

 Conf. Dr. Mihaela Chraif

8.06

 17-19

 Amf.Damaschin

3

Formare și consiliere profesională

 Prof. Dr. Valeria Negovan

10.06

 9-12

 Lab. Zapan

4

Emoții și comportament în organizații

 Lect. Dr. Raluca Tomșa

15.06

 16-18

Lab. Pufan

5

Practică

-

21.06

 14-16

Lab. Pufan

MASTER : Psihologie clinică – evaluare și intervenție terapeutică (IF) -ANUL  I (2016-2017)

Nr.

crt.

Disciplina

Profesor

Data

Ora

Sala

1.       

Elemente de psihosexologie

Sebastian Godeanu

13.06.2017

9.00

508

2.       

Psihoterapii scurte si consiliere de suport,

Bogdan Ion

08.06.2017

18.00

510

3.       

Practica

Denisa Godeanu

   

Este programat in afara sesiunii

4.       

Dezvoltare personala unificatoare si analiza didactica în grup

Ligia Petre

07.06.2017

12.00

510

5.       

Psihopatologia sociala si a familiei

Laurentiu Mitrofan

06.06.2017

15.00

510

6.       

Psihiatrie si elemente de psihofarmacologie,

E. Motoescu

15.06.2017

14.30

513

MASTER : Psihodiagnoză, psihoterapie experenţială unificatoare (PEU) şi dezvoltare personală- ANUL  I (2016-2017)

Nr.

crt.

Disciplina

Profesor

Data

Ora

Sala

1.       

Programare neurolingvistica si

managementul stresului

Cătălin Nedelcea

16.06.2017

10.00

S1

2.       

Psihodiagnoza personalitatii

Cătălin  Nedelcea

12.06.2017

17.00

S2

3.       

Practica

Lucian Alecu

14.06.217

12.00

S3

4.       

Gestalt terapie

Ovidiu Pop

12.06.2017

18.30

S2

5.       

Psihologie si terapie pre si

postnatala

ElenaVladislav

08.06.2017

10.00

S1

6.       

Dramaterapie unificatoare – analiza

didactica restructurativa

Iolanda Mitrofan

07.06.2017

14.00

S5

7.       

Psihologie clinică

Ligiana Petre

06.06.2017

14.00

S3

MASTER: Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și a familiei

Nr. crt.

Disciplina

 

Profesor

Data

Ora

Sală

                         ANUL I – Sem II

 

1.       

Prevenția și asistarea tinerilor cu risc de toxicodependență în context familial

Denisa Godeanu

15.06.2017

08.00-10.00

Sala 3

2.       

Abilitarea  în analiza transgenerațională unificatoare

Denisa Godeanu

12.06.2017

08.00-10.00

Sala 1

3.       

Tehnici experiențiale de optimizare a comunicării în cuplu

Sebastian Godeanu

22.06.2017

08.00-10.00

Sala 3

4.       

Psihoterapii de familie și aplicații

Corina Acriș

24.06.2017

18.00-20.00

Sala 2

5.      .

Psihoterapia experiențială a copilului (ludo și dramaterapie)

Elena Vladislav

08.06.2017

17.00-19.00

Sala 504 Leu

6.       

Practică de evaluare și consiliere a copilului, cuplului și familiei

Elena Vladislav

16.06.2017

18.00-20.00

Sala 2

7.       

Curs facultativ: Consiliere psihologică și psihoterapie din perspectivă umanistă

Lucian Alecu

19.06.2017

18.00-20.00

Sala 2

Citeşte mai departe ...

Autentificare

Autentificare pentru membrii comunității academice.